Folly's Weblog

Forever Best Friends!

flory93me — Fri, 29 Aug 2008 13:02:50 +0000

Well,prietenele mele cele mai bune sunt Ralu si Miha <3

Poze cu noi

Eu va iubesc si vom fii mereu best friends!!

Poezia preferata

flory93me — Thu, 28 Aug 2008 21:48:01 +0000

Moartea caprioarei,de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vant.
Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.
A rãmas cerul fierbinte si gol.
Ciuturile scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri.
Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri,
Si brazii mã zgarie, rai si uscati.
Pornim amandoi vanatoarea de capre,
Vanatoarea foametei în muntii Carpati.
Setea mã naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea.
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta, imensa si grea.

Asteptam intr-un loc unde inca mai suna,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scapata soarele, când va licari luna,
Aici vor veni sã s-adape
Una cate una caprioarele.

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac.
Ametitoare apa, ce limpede te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege si de datini.

Cu fosnet vestejit rasufla valea.
Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers!
Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira printre ele.
Vai, cum as vrea sã nu mai vii, sã nu mai vii,
Frumoasa jertfa a padurii mele!

Ea s-arata saltand si se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Si narile-i subtiri infiorara apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelamurit,
Stiam ca va muri si c-o s-o doara.
Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cires.
Vai cum doream ca pentru-intaia oara
Bataia pustii tatii sã dea gres!

Dar vaile vuira. Cazuta în genunchi,
Ea ridicase capul, il clatina spre stele,
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele.
O pasare albastra zvacnise dintre ramuri,
Si viata caprioarei spre zarile tarzii
Zburase lin, cu tipat, ca pasarile toamna
Când lasa cuiburi sure si pustii.

Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb când tata
Mi-a suierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã beau.
Ametitoare apa, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini…
Dar legea ni-i desarta si straina
Când viata-n noi cu greu se mai anina,
Iar datina si mila sunt desarte,
Când soru-mea-i flamanda, bolnava si pe moarte.

Pe-o nara pusca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vant alearga frunzarele duium!
Inalta tata foc infricosat.
Vai, cat de mult padurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în maini fãrã sã stiu
Un clopotel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima caprioarei si rarunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã traiesc si-as vrea ….
Tu, iarta-mã, fecioara – tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!

Am citit-o de zeci de ori si nu ma satur de ea :X Imi dau lacrimile..

Compuneri

flory93me — Thu, 28 Aug 2008 21:36:45 +0000

Colega mea

Sunt în clasă… Stau rezemata într-un cot şi o privesc pe Maria, colega mea, iar gândul se întoarce cu ani în urmă, când am venit în clasa I.

Din prima zi de şcoală, doamna învăţătoare ne-a pus în aceeaşi bancă. Era atâta de sfioasă! Cu ochi mari, albaştri, cu părul lung şi blond, părea o mică prinţesă…

Acum, la 14 ani, aproape nimic nu s-a schimbat în înfăţişarea ei. Ochii i-au rămas la fel de albaştri şi de frumoşi… în clipele ei de visare, devin atât de adânci!

Părul blond, mereu lung, îi încadrează faţa ovală, cu buze roşii, cu un contur deosebit. E frumoasă şi deşteaptă!…

Chiar dacă privirile ei sunt uneori nostalgice, este plină de viaţă. în momentele critice, ea este cea care ne încurajează pe toţi. Găseşte mereu soluţii la orice problemă. Este alături de noi atunci când luăm o notă proastă sau când trecem printr-o criză sentimentală. Este un bun şi tainic sfătuitor.

Fire energică, îndrăgeşte mai mult ţinuta sport. Este foarte pretenţioasă în privinţa hainelor. Poartă de obicei pantofi sport, blugi şi bluze lejere. Nu agreează ţinuta festivă. Se îmbracă fustă, cămaşă sau sacou doar la ocazii. Nici accesoriile nu o preocupă în mod deosebit. Are o frumuseţe naturală care îi conferă distincţie…

Printre hobby-urile ei se numără înotul, atletismul şi excursiile. Mă mir de unde are atâta energie… Nimic nu-i scapă. Este o fată extraordinară care stârneşte admiraţia tuturor. Spre să rămână prietena mea pentru totdeauna…

Furtuna

Priveam oraşul de la fereastra camerei mele aşezate la al şaptelea etaj al unui bloc cenuşiu dintr-un cartier construit la marginea oraşului. Eram fascinată de jarul asfinţitului ce învăluia tot văzduhul într-o lumină roşiatică, aşteptam ca şi puţinii trecători care se mişcau obosiţi înspre casă să-şi ridice măcar o clipă privirea, să vadă şi altceva decât cenuşiul trotuarelor dintr-un oraş ce părea pustiu într-un moment în care concediul şi interminabila vacanţă de vară îi alungase pe cei mai mulţi spre locuri mult mai atrăgătoare.

În timp ce prin mintea mea treceau aceste gânduri, am observat cum cartierul meu gri devine deodată şi mai întunecat, iar când mi-am înălţat privirea, am înţeles: văpaia asfinţitului era ameninţată parcă de o întreagă oştire de balauri furioşi, care îmi aminteau de poveştile citite la grădiniţă.

Vrând să-mi îndreptăţească temerile, norii-balauri şi-au chemat în ajutor vântul puternic; tot e bună la ceva şi ploaia ce se apropie – mi-am zis – uite, măcar oamenii au mai prins puţină viaţă, se uită spre cer, se îndreaptă mai grăbiţi spre casă, iar eu mă bucur că se mai risipeşte monotonia zilei de vară.

Norii se apropie, devenind tot mai mari şi mai negri, iar soarele e tot mai mic şi mai palid. Gata, l-au acoperit! Fulgerele, urmate de tunete, se rostogolesc ameninţător spre pământ, despicând văzduhul. Vântul îşi adunase parcă toate puterile spre a învinge încremenirea cerului şi a pământului: norii se îngrămădesc spre orăşelul meu, vântul spulberă praful adunat pe străzi, înalţă şi răsuceşte în văzduh hârtii aruncate la întâmplare, puţinii pomi sădiţi cândva în spaţiul pe care orăşenii îl numesc „verde” îşi frâng neputincioşi crengile. Nu, nu e o ploaie liniştită, e o furtună înspăimântătoare, nimic nu se mai vede prin şuvoaiele de apă ce curg din cerul furios. Şi uite, bătrânul nostru mesteacăn, sădit cu mulţi ani în urmă, se clatină speriat sub rafalele de vânt şi de ploaie, iar în locul străzii a apărut un râu învolburat! Mi-e teamă…

Dar teama mea se risipeşte curând. Fulgerele se văd tot mai departe, tunetele se aud tot mai slab, iar soarele îmi trimite un zâmbet din lumina asfinţitului. A dispărut şi râul cel învolburat, iar cartierul meu nu mai pare la fel de trist ca înaintea furtunii.

Freamatul primaverii

Într-o zi, pe la mijlocul lui martie, eram în livada de pe coasta din spatele casei bunicilor… Urmăream razele soarelui care se revărsau peste natura aburindă.

În jurul meu, merii, perii şi prunii se bucurau de mângâierea soarelui; pe crengi, începuseră a-şi scoate căpşorul muguraşi verzi. Mă gândeam cât de grele fuseseră primele zile ale primăverii. Mult se luptase soarele pentru a o învinge pe Baba Dochia cu cele nouă cojoace ale ei. Anotimpul alb se îndurase cu greu să plece, căci trimitea din când în când câte un roi de fluturi albi, prinşi într-un dans al vântului hoinar. Truda iernii fusese însă în zadar…

Priveam departe, la orizont… Ce albastru era cerul! Undeva, spre răsărit, se zărea un stol de păsări călătoare. Se întorceau la cuiburile lor. „Cu siguranţă că le-a fost dor de casă!”, mi-am spus. Cântul lor de bucurie era un semn că au sosit zilele frumoase. în curând, prin iarba fragedă, se vor ivi flori multicolore şi vor porni albinele cu zumzetul lor plin de energie… Păsărelele îşi vor începe concertele pe lunci, prin văi şi pe dealuri, iar pădurile îşi vor primi cu bucurie oaspeţii veniţi din depărtări toride.Mă uitam, era verdeaţă. Din loc în loc, ieşiseră frunze mărunte pregătite să ocrotească florile ce se vor ivi în curând. Gâzele îşi începuseră zborul. „Cât freamăt este primăvara! E cald, e bine, e minunat!”, mă gândeam în timp ce mă îndreptam spre casă. într-adevăr, reînvierea naturii ne umple sufletul de bunatate..

To Be Continued..

Made by me.

Aiureli de clasa a8-a

flory93me — Thu, 28 Aug 2008 21:07:42 +0000

Intr-o zi de iarna,la scoala,eu si colegii mei ne plictiseam ..asa ca mie si lui Alex ne-a vanit ideea de a face niste mici filmulete.Am facut mai multe dar nu le mai am le-am pierdut.

Iata unul tare )

Sper ca v-a placut )
Mentionez ca a fost fictiune

Hello world!

flory93me — Thu, 14 Aug 2008 07:15:15 +0000

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!